miercuri, ianuarie 13, 2010

Poveste de Orşova





Apus de primar

Primarul Orşovei, Constantin Brăgaru are mari probleme, unele dintre ele chiar de natură penală. dar nu asta e problema acestui edil şef. Sunt mii de primari în România care au probleme, într-un fel sau altul cu legea, din motive de necunoaştere, din motive de lăcomie sau din vina subalternilor. Problema lui Brăgaru este autoritatea morală, sprijinul pe care l-a pierdut, neîncrederea din ce în ce mai apăsată în care se scaldă printre consilierii locali sau simplii orşoveni. iar o altă problemă a acestui primar ar putea fi orgoliul nemăsurat. Vom vedea în cele ce urmează cum a încercat primarul să explice zvonurile despre o licitaţie cucântec, invocându-l pe Stefan cel Mare.


„Apus de soare” este inegalabila capodoperă semnată Barbu Ştefănescu Delavrancea, în care Ştefan cel Mare este surprins la apogeul intensei şi tumultuoasei sale vieţi, puse pe altarul apărării şi înfloririi Moldovei. Ce are a face aceast strălucit voievod şi opera „Apus de soare” cu primarul Orşovei, s-ar putea întreba cei ce citesc aceste rânduri. Nu are nimic de a face, decât cel mult o antiteză grotescă, la capătul căreia doar o parafrază, şi ea la fel de grotescă, ar putea răzbate: Apus de primar. Poate că nici nu ar fi generat nimeni această enormitate, dacă însuşi doctul şi distinsul primar al Orşovei, omul care până mai acum câteva luni avea impresia că totul a început în Orşova cu el şi totul se va termina tot cu el, nu ar fi vorbit despre Ştefan cel Mare, în timp ce încerca să explice cât de uman şi corect a fost el cu o licitaţie destul de sensibilă petrecută chiar la începutul acestui an şi nefinalizată, se pare, pe placul domnului primar. „Delavrancea aduce pe scenă un erou copleşitor prin personalitatea lui grandioasă, Ştefan cel Mare, din Apus de soare. Ajuns bătrân, purtându-şi tot mai anevoie piciorul rănit cu mulţi ani în urmă, în luptele de Chilia, Ştefan îşi dă seama că trupul său nu mai e al viteazului de la Războieni şi de la Podul Înalt. Dar i-a rămas tânăr sufletul şi când e să pornească la bătălie parcă uită şi de boală şi de vârsta covârşitoare”, se arată într-un referat luat la nimereală de pe un site de profil din imensa lume virtuală. Destul de frumos aş zice, mai ales că nu strică niciodată o lectură desprinsă din analiza unei opere de referinţă a literaturii române. Să parafrazăm, nu înainte de a cere scuze autorului referatului despre care spuneam că l-am extras la întâmplare din internet. „Valul portocaliu al schimbării din 2008 a adus pe scena politică orşoveană un fals erou copleşitor prin iscusinţa de a purta măşti nenumărate, Constantin Brăgaru. Ajuns îmbătrânit în şmecherii şi rele, purtându-şi anevoie anatema în luptele cu consilierii şi cu comisioanele, Brăgaru îşi dă seama că nu se poate juca la infinit cu rigorile legii şi cu dosarele penale. Dar i-a rămas vie setea de putere şi când mai miroase a licitaţie prin preajmă, uită şi de demisia pe care se tot codeşte să şi-o de şi de scandalurile cu comunitatea din Orşova”. Dar să vedem care e poveste cu Brăgaru şi Ştefan cel Mare! pe la începutul acestui an, primarul Orşovei a organizat o licitaţie pentru o lucrare importantă din municipiul dunărean, o lucrare de vreo uun milion şi jumătate de euro. la licitaţie au venit trei firme: X, Y şi Z, deocamdate nu le vom da numele pentru că nu e momentul! După ce s-au luptat ele în oferte, se pare că firma X, cea care îi făcea mare plăcere primarului a pierdut, iar firmele Y şi Z au câştigat. Văzând că nu e de glumă şi că i-ar putea fugi comisionul de sub picioare, edilul şef a blocat licitaţia, pretinzând că e nevoie de un expert care să facă nişte evaluări. Întrebat despre tărăşenia cu pricina, Brăgaru a început să spună poveşti cu Ştefan cel Mare. „Licitaţia nu s-a terminat încă, este în desfăşurare. Eu nu am fost de acord cu comisia de licitaţie, deoarece comisia trebuia să angajeze un expert care să evalueze corect. Am rugat să se aducă un expert consultant, care să facă evaluarea. Haideţi să ne imaginăm următorul exerciţiu: Eu cu dumneavoastră şi cu domnul Negulescu ne prezentăm la un examen şi dăm o lucrare, o teză despre Ştefan cel Mare. Dumneata scrii câteva rânduri, eu scriu câteva rânduri, el scrie câteva rânduri, dar toţi scriem despre Ştefan cel Mare, însă numai o lucrare este cea mai bună. Eu nu mă pricep câte bătălii a susţinut, între ce ani a domnit, când a murit, ştiu doar că a fost domnitor al Moldovei. Acuma, revenind, ei ce au făcut? Toate evaluările astea pe organizare de şantier, pe mediu, pe protecţia muncii, au dat acelaşi punctaj la toată lumea şi nu se poate aşa ceva!”, a povestit primarul Brăgaru telefonic. Aşa se face că, în aceste zile, în următoarele poate, pe meleaguri orşovene se va scrie o piesă de teatru inedită: „Apus de primar”. Poate o vor scrie consilierii, poate procurorii sau poate o va scrie chiar primarul. Rămâne de văzut!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați