luni, noiembrie 15, 2010

LA ORŞOVA, secretaru’, frate cu Brăgaru!



De la Primărie-n sus, incompatibilităţile s-au stins, numai la Mărin al meu, treaba stă destul de rău!

Secretaru’, frate cu Brăgaru!

Primarul municipiului Orşova, Constantin Adrian Brăgaru, a pierdut constant din sprijinul majorităţii consilierilor municipali, însă i-a mai rămas un reazem de nădejde, pentru zilele din ce în ce mai întunecate ale tumultuosului său mandat. Acest sprijin de nădejde se numeşte Marian Boţilă şi este secretarul Primăriei.

Sub pretextul că „nu răs­punde la comenzi politice” secretarul Pri­mă­riei Orşova, Marian Boţilă, re­fuză cu cerbicie să întoc­meas­că un banal referat, cerut de Instituţia Prefectului Mehe­dinţi, în baza căruia, nu numai că s-ar da curs respectării le­ga­lităţii, dar s-ar face lumină de­­finitiv în una din cele mai com­plicate ecuaţii ale puterii lo­cale: incompatibilitatea în care a zăcut luni de zile pri­marul Constantin Adrian Bră­garu, în­deplinind concomitent şi cali­ta­tea de primar, dar şi pe aceea de administrator al SC COBRA SRL, firma familiei sale. Pri­marul municipiului Orşova, Cons­tantin Adrian Brăgaru, a fost incompatibil, potrivit legii, cu această funcţie, în perioada 30 iunie 2008 – 19 ianuarie 2009. Mai mult decât atât, Bră­garu a minţit în lanţ la com­pletarea declaraţiei de interese, as­cunzând faptul că era ad­mi­nistratorul firmei. Potrivit legii, pri­marul ar fi putut fi acu­zat de fals în declaraţii şi îi pu­tea în­ceta mandatul, dacă prefectul judeţului ar fi emis un ordin în acest sens. Potrivit Co­dului Pe­nal, sub incidenţa că­ruia intră, fapta primarului se numeşte fals în declaraţii şi de pedep­seşte. Potrivit Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele mă­suri pentru asigurarea trans­­parenţei în exercitarea dem­­nităţilor publice, a func­ţii­lor publice şi în mediul de afa­ceri, prevenirea şi sanc­ţionarea corupţiei, reactua­li­zată, art. 91, alin. 3, „Alesul lo­cal poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage sta­rea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la nu­mirea sau alegerea în această funcţie”, iar potrivit alin. 4, „În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în ter­menul prevăzut la alin. (3), pre­fectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales lo­cal la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la pro­­punerea secretarului uni­tăţii administrativ-terito­riale”.

La mâna secretarului

Potrivit legii, faptele sunt destul de clare, însă, aceeaşi lege, probabil din cauza unor scăpări de neiertat, prevede faptul că prefectul nu poate face absolut nimic, decât dacă primeşte un referat din partea secretarului Primăriei, în care să se facă propunerea legală de încetare a mandatului. În aceste condiţii, se poate spune, fără echivoc, că soarta lui Bră­garu şi mandatul său stau în mâna secretarului Marian Bo­ţilă. În afara câtorva articole de presă şi a unor sesizări trimise ANI, dar pierdute probabil în perioada în care ANI a fost declarată neconstituţională, cu Brăgaru nu s-a mai întâmplat nimic. Mai precis îşi exercită, fără nicio problemă mandatul de primar, iar secretarul Boţilă pare să îi ţină palma, din mo­tive încă necunoscute, dar uşor de elucidat.

În disperare de cauză

Probabil în disperare de cauză, soţul Letiţiei Ispir, femeia care a deţinut funcţia de director economic, dar a fost marginalizată de Brăgaru, Mircea Ispir, i-a înmânat personal lui Vasile Blaga, pe vremea când acesta mai era încă ministru de interne, un memoriu, în care demonstra concret incompatibilitatea rămasă nepedepsită a primarului Orşovei. Răspunsul lui Blaga a fost prompt, iar pre­fectul Ion Mîţu trimite adresa 10044/5 noiembrie 2010 către Mircea Ispir, în care se arată: „Prefectul ju­deţului Mehedinţi a solicitat se­cretarului municipiului Or­şova să pună de îndată în aplicare prevederile referitoare la conflictul de interese pre­văzute în art. 91, alin. 4, cap. III, titlul IV din Legea 161/2003 şi să facă propuneri co­respunzătoare printr-un referat, în vederea emiterii ordinului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar al domnului Bră­garu Constantin Adrian”. De ce nu răspunde secretarul Ma­rian Boţilă, încă nu am reuşit să aflăm, însă probabil că explicaţii există destule. Vom vedea care este şi punctul de vedere al secretarului, atunci când va dori să facă o de­claraţie. Până atunci, însă vom încerca să desluşim toate tainele prieteniei trainice şi in­destructibile dintre Marian Bo­ţilă şi Constantin Brăgaru.

Romeo CRÎŞMARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați