joi, martie 22, 2012

STUPEFIANT! Deputatul Boldea a şters-o în Africa


Boldea, scăpat printre degete, deşi SRI a informat pas cu pas activitatea sa

Dacă iniţial, cazul deputatului Mihail Boldea părea doar o chestiune de timp, iar faptul că nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi umflat de DIICOT a fost pusă pe seama unui lanţ întreg de nesincronizări între organele statului, acum când fugarul este cel mai probabil în Africa, în vreo ţară cu care România nu are acord de extrădare, agitaţia este şi mai mare. Deputatul Mihai Boldea, cercetat într-un dosar de crimă organizată, a părăsit România, mergând astfel pe tiparul altor fugari celebri, cu mandate de arestare naţionale şi internaţionale pe numele lor, de notorietate fiind cazurile lui Omar Hayssam, "Guru" Bivolaru, Frantisek Priplata sau Mihai Necolaiciuc. DIICOT a avut primele informaţii privind plecarea din România a lui Mihail Boldea, miercuri, în jurul orelor 15.00, deputatul ieşind din ţară prin vama Giurgiu, cu destinaţia Tucia, de unde, în 18 martie, a plecat cu un avion spre o destinaţie necunoscută deocamdată. Camera Deputaţilor a aprobat în 20 martie ridicarea imunităţii lui Mihail Boldea. Şeful DIICOT, Codruţ Olaru, a declarat, ieri, că anchetatorii nu au solicitat instituirea interdicţiei de a părăsi ţara în cazul deputatului pentru că avizul privind reţinerea şi arestarea acestuia rămânea fără obiect, în condiţiile în care nu pot fi dispuse două măsuri preventive. Ciudat este faptul că, acum când Boldea a reuşit să păcălească autorităţile române, plecând practic înainte ca imunitatea parlamentară să îi fie ridicată, se dă vina pe vidul legislativ, deşi nimeni nu putea opri organele abilitate să facă orice pentru ca măcar deputatul să nu iese din ţară. Cine este vinovat, totuşi de dispariţia lui Boldea, pe fondul existenţei mai multor precedente similare, context în care măsurile trebuiau să fie mult mai drastice, iar atenţia mult mai mare? Se pare că nimeni, deoarece fiecare arată cu degetul către celălalt! Deputatul Mihail Boldea a reuşit să plece din ţară din cauza vidului legislativ, potrivit declaraţiei şefului DIICOT, Codruţ Olaru. Gafa celor care l-au scăpat pe Boldea printre degete este cu atât mai mare şi mai condamnabilă, cu cât au existat informaţii furnizate prompt şi succesiv de către SRI, şi asta încă din anul 2008. „SRI a oferit încă din anul 2008 organelor de aplicare a legii date despre deputatul Mihail Boldea, cercetat penal într-un caz de înşelaciune”, a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru. Mai mult şi mai tulburător, Bercaru a precizat că ulterior SRI a oferit informaţii despre Boldea exclusiv în urma dispoziţiilor procurorilor. „SRI a realizat sesizarea iniţială încă din anul 2008, ulterior, în baza legii şi a protocoalelor existente, am furnizat în mod instituţional diverse date către organe de aplicare a legii. În astfel de situaţii, în care nu vorbim cu necesitate despre aspecte legate de securitatea naţională, datele oferite de SRI sunt exclusiv cele dispuse de procurori, numai acele măsuri dispuse de procurori”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, citat de hotnews.ro. Deputatul Mihail Boldea este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați