miercuri, august 14, 2013

OBIECTIV MEHEDINŢEAN NR. 690 DIN 14 AUGUST 2013


Concluzia ultimei ediţii „Seara Românească” de la Kladovo – „Româncele sunt frumoase pretutindeni”

Preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Românilor „Dunărea“ din Kladovo, Tihan Matasarevici, a păstrat şi anul acesta tradiţia şi a organizat, pe 9 august, „Seara românească“. Petrecerea a ţinut, ca la români, până în zori, iar seara a debutat cu un concurs de Miss „Cea mai frumoasă româncă“. A mai fost premiat şi cel mai frumos costum popular românesc.

Mijlocul verii este, an de an, un minunat prilej pentru Tihan Matasarevici de a organiza, aşa cum ştie el cel mai bine, tradiţionala manifestare „Seara Românească“, un prilej de exprimare vie a identităţii culturale româneşti, dar şi un prilej de a vorbi şi a se distra româneşte alături de fraţii din localitatea aflată peste Dunăre, Drobeta-Turnu-Severin. Numai că inimosul organizator a mai instituit o tradiţie de neclintit a serii româneşti: alegerea celei mai frumoase românce din zona Kladovo şi desemnarea celui mai frumos costum popular. Un adevărat regal de frumuseţe impresionează anual asistenţa, iar fetele îşi etaleză splendoarea atât de binecunoscută româncelor de pe tot globul. Pentru membrii juriului este cumplit de greu să aleagă între atâtea şi atâtea frumuseţi, însă în fiecare an, trei dintre domnişeoarele ce poartă cu mândrie costume populare româneşti sunt desemnate frumuseţile anului, primind cadouri de la sponsorul concursului. Locul de desfăşurare este deja cunoscut şi încetăţenit: hotelul Djerdap, aflat pe malul Dunării în Kladovo.

Oaspeţi de seamă

Ambasada României la Belgrad şi-a trimis un reprezentant la minunata sărbătoare românească. Este vorba despre ataşatul cultural Alexandru Petruţ. Părintele protopop Boian Alexandrovici, un adevărat simbol al luptei pentru afirmarea identităţii culturale şi religioase a românilor din Valea Timocului, a onorat invitaţia organizatorilor şi a rostit un discurs emoţionant. Au mai participat şi oaspeţi români din comuna Bozovici. Preşedintele juriului şi unul dintre cei mai inimoşi participanţi la eveniment a fost Bojidar Iankovici, consilierul Mişcării Democrate a Românilor din Serbia, dar şi sponsorul principal al concursului de miss, prin firma sa de produse cosmetice – HEMEL. „Poporul român de pe aceste meleaguri a fost din totdeauna ospitalier, cinstit şi vesel. Cu muzica s-a născut, cu muzica s-a botezat, cu muzica s-au logodit tinerii, cu muzica la nunţi au petrecut, au sărbătorit şi tot cu muzica pe ultimul drum au plecat. Nu trebuie să uităm tradiţiile şi limba vorbită înainte de a pleca la şcoală. Oriunde ne aflăm, valorile tradiţionale româneşti trebuie să le avem în prim plan. Nu contează cum ni se numesc copiii şi unde sunt născuţi, mereu trebuie să se aibe în vedere unde ne sunt rădăcinile. Şi noi suntem aici în seara aceasta, unde cu muzică şi voie bună trebuie să expunem valorile frumuseţii poporului român de pe aceste meleaguri. Vom alege cel mai frumos costum popular şi cea mai frumoasă româncă, dintre frumoasele participante din această seară“, a precizat, la deschiderea evenimentului Bojidar Iankovici.

Laureatele

Nu mai puţin de zece fete, una mai frumoasă decât cealaltă, s-au întrecut la concursul de „Cea mai frumoasă româncă“, însă doar trei au fost laureate. Cel mai frumos costum popular, în opinia juriului, a fost purtat de Iovana din Kladuşniţa, iar cea mai frumoasă româncă a fost aleasă Iovana Cojokici din Novi Sip. Locul al doilea a fost ocupat de Silvana Ivaşkovici din Korbova, iar locul trei a fost adjudecat de Zoriţa Budujkici, din Kladuşniţa.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați